Mădălina Ghenea, supărată după ce tabloidele au scris că își ignoră bunicii

Mădălina Ghenea, supărată după ce tabloidele au scris că își ignoră bunicii
Publicat: 30/01/2016, 12:49

„În ultima vreme, presa din România încearcă să construiască o poveste referitoare la lipsa mea de preocupare pentru soarta părinților tatălui meu. Având în vedere că subiectul îmi supără profund familia, vreau să fac următoarele precizări: În primul rând, părinții tatălui meu nu au contribuit niciodată la creșterea sau educarea mea. La fel, nici în ceea ce-l privește pe fratele meu. Nici eu, nici el nu ne gândim la părinții tatălui meu ca la bunicii noștri. Îi vedem, pur și simplu, ca pe cei care i-au dat viață tatălui nostru. Atât și nimic mai mult. Tatăl meu, pentru motive personale și, sunt convinsă, foarte serioase, nu este în legătură cu părinții lui. Deloc și de multă vreme. Dorința lui a fost, este și, foarte probabil, o să fie mereu, ca noi, familia lui, să nu avem, la rândul nostru, nici o legătură cu părinții lui. Mama mea, eu și fratele meu am ales să-i respectăm dorința. Acestea fiind spuse, aș vrea să îi rog pe toți cei care vânează senzaționalul să respecte dreptul la intimitate al familiei mele. În timp ce eu sunt persoană publică și mi-am asumat toate aspectele referitoare la interesul presei în legătură cu persoana mea, părinții mei nu au ‘semnat’ pentru asta și nici nu doresc să-și discute problemele de familie în spațiul public”, a spus actrița și modelul Mădălina Ghenea, într-un mesaj publicat pe contul său oficial de pe platforma de socializare Facebook.

Mădălina Ghenea s-a născut în 1987, la Slatina. Cariera ei în domeniul modei a început pe când avea 15 ani. În 2010, a participat la concursul „Ballando con le stele”, difuzat de televiziunea italiană Rai Uno.

Mădălina Ghenea a debutat ca actriță în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti”, în regia lui Enrico Lando. Ea a jucat și în filmul „Dom Hemingway”, în regia lui Richard Shepard, în care apare alături de Jude Law. Pe de altă parte, Mădălina Ghenea a primit premiul Sorriso diverso Roma 2012, pentru rolul interpretat în filmul „Razzabastarda” de Alessandro Gassman, distincția fiind acordată de o asociație culturală la ediția din 2012 a Festivalului Internațional de Film de la Roma.

Cea mai recentă apariție cinematografică a Mădălinei Ghenea a fost în „Youth/ La Giovinezza”, de Paolo Sorrentino, care a avut premiera anul trecut în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes.

Mădălina Ghenea a fost desemnată una dintre cele mai dorite femei ale anului 2012 într-un top alcătuit de site-ul AskMen.com și, de-a lungul timpului, ar fi avut relații cu actori faimoși, precum Leonardo DiCaprio, Gerard Butler și Michael Fassbender, potrivit informațiilor apărute în presa internațională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
O NOUĂ TAXĂ pentru posesorii de mașini. În curând, va deveni OBLIGATORIE
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au descoperit un mini-Neptun într-un sistem stelar binar
×